vineri, 28 septembrie 2012

Aparitie in ziarul Libertatea


«Îmi doresc din suflet să văd jucăriile» - Scrisoarea săptămânii


Clik pentru a vedea articolul in ziar

Pe fetiţa mea, Nicoleta am născut- o prematur, cu grave deficienţe de vedere. La primul control la spitalul din Craiova, ni s-a spus ca are retinopatie de prematuritate gradul V (dezlipire de retină). Medicii din Bucureşti ne-au dat o speranţă şi ne-au îndrumat spre Belgia.

Am reuşit să strângem banii, cu ajutorul oamenilor cu suflet şi am operat- o acolo. Când credeam că fetiţa noastră va fi un copil normal, am aflat, la ultimul control, că nu i s-a lipit în totalitate retina şi că nu şi-a recăpătat vederea. A reînceput calvarul. Am dat mii de telefoane, am căutat clinici unde Nicoleta ar putea fi vindecată. Într- un final am găsit o soluţie, la o clinică din Detroit. Am luat legătura cu doctorul de acolo, dar nu am îndrăznit nici măcar să fac o programare, pentru că operaţia la ambii ochi costă peste 30.000 de dolari, asta fără să calculăm transportul şi cazarea. Fetiţa mea a terminat clasa întâi la o şcoală specială pentru copiii cu probleme de vedere şi învaţă foarte bine.

Acum a trecut în clasa a doua, dar eu vreau să mă ajutaţi să o pot opera şi să meargă şi ea la o şcoală normală. Nu aveţi idee ce suferinţă poate fi în sufletul unei mame când copilaşul ei îi zice: «Mami, îmi doresc din suflet să-mi văd jucăriile. Crezi că ochişorii mei se vor face bine vreodată?». Vă rog, ajutaţi-mă să-i pot răspunde fetiţei mele că poate să spere la o copilărie mai frumoasă.

Violeta Călin, sat Cornu, comuna Orodel, judeţul Dolj
Dacă vreţi să o ajutaţi pe Nicoleta, puteţi dona bani în conturile
RO13RNCB0134041511570004 în EURO;
R040RNCB0134041511570003 în LEI, deschise la BCR Sucursala judeţului Dolj, pe numele Călin Ion (tatăl Nicoletei)

Multumim din tot sufletul Doamnei Camelia Stan pentru atentia acordata si articolu scris in cadrul ziarului

luni, 17 septembrie 2012

Prima zi de școală!


Astăzi a fost o zi plină de emoții și bucurii pentru majoritatea părinților și a copiilor din întreaga țară.Pentru cei mici a fost o zi plină de curiozitate și de așteptare să-și cunoască învățătoarea care în următori patru ani le va călăuzi pași către tainele scrisului și a cifrelor din cartea de matematica.Cei mari au trăit cu nostalgie prima zi de școala amintindu-și cu drag de primul pas făcut în sala de clasă și de întâlnirea învățătoarei care le-a marcat viața.Însa pentru Leontina astăzi a fost o zi grea plină de tristete și lacrimi sa închis în ea ca nu se poate bucura ca ceilalți copii de prima zi de școală.Ea nu are bucuria să-și vadă chipul mamei radiind de fericire că a intrat in clasa a doua.Leontina iși dorește și ea sa vada chipul învățătoarei plină de emoții și bucurie pentru reîntalnirea cu elevii ei dragi.Dar din pacate pentru ea chipul mamei și a celor dragi ramane o taină.Pentru acest început de an și-a pus două dorințe să se opereze și să vadă măcar la jumătate de metru și a doua dorință este să aducă din nou fericire părinților cu rezultate foarte bune la invățătură,așa cum a facut și în anul trecut.
Leontina este nevoită să meargă in clasa a- II-a la Liceul de Deficiente de Vedere din Buzău.
Este greu, dar adevărul este că dacă nu înţelegem ce li se întâmplă şi dacă nu acceptăm acest adevăr cât mai repede, acei copii, vor deveni stigmaţi într-o lume închisă, într-o lume a durerii, a singurătăţii, a uitării, a nimănui,a intunericului...într-un final, când nimeni nu va mai fi lângă ei.
Leontina poate să îşi salveze vederea, sănătatea şi copilăria! Mai are încă şanse! Şansa ei suntem noi...cei din lumea autistă, cărora ne este teamă să o vedem, să o ascultăm, să-i zâmbim
Pentru toţi cei care cred că nici un copil nu trebuie lăsat în întuneric, o pot ajuta pe Leontina Nicoleta donând în următoarele conturi deschise pe numele tatălui ei, Călin Ion:

Cont BCR Euro: RO 13RNCB0134041511570004

Cont BCR RON: RO 40RNCB0134041511570003
Cod SWIFT : RNCPROBU

duminică, 9 septembrie 2012

Vesti noi

Am avut o saptamana minunata ni sa alaturat campaniei initiata de pagina de facebook ""Sa fim oameni.."" pentru Leo zeci de mii de oameni si pagini de facebook care au facut cunoscuta povestea lui Leontina.Doresc sa le multumesc din suflet:

Pagini de facebook:
Trecut si prezent
Dacă aș putea
Just One Life
Iubire interes inedit
Sa fim oameni

Va rugam sa distribuiti mai departe povestea in speranta strangeri de fonduri pentru operatia lui Leontina Nicoleta Calin.