In campania pentru fetita noastra sa alaturat prezentatorul de TV Dan Negru

Dintotdeauna am iubit asemenea prezentatori precum Dan Negru un om care nu sta zile in sir sa invete sa spuna publicului ceea ce simte sau sa prezinte o emisiune de divertisment.
In randurile de mai jos va las articolul .Noi  ii multumim din suflet!

— M-a cutremurat un blog descoperit zilele trecute…Am sa-i dau linkul la finalul acestor randuri cu rugamintea sa-l accesati…Il rog pe Dumnezeu sa-i dea putere mamei care sta in spatele durerii. Mi-au placut vorbele lui Plesu scrise undeva…Isus-speranta lumii- si-a facut aparitia iarna ( putea sa aleaga oricare alt anotimp), intr-o iesle incalzita doar de suflarea unor animale (putea sa aleaga un castel)..Asa se strecoara speranta in lume, in chip discret si mizer…Priviti..http://leontinanicoleta.blogspot.ro/

— Ieri m-am intalnit in Chisinau cu vreo 150 de doamne si cativa domni la o discutie relaxata despre multe. Oameni eleganti, curati la minte si la suflet, imbracati cu staif…..Si mi-am amintit de un consultant tv olandez pe care l-am intalnit acum vreo 12 ani si caruia simteam nevoia sa-i sparg dintii pentru ca mereu ne spunea cat de inapoiati suntem noi, romanii…El, un umflat cu haine ponosite si cu un ceas la mana de vreo 10 dolari care se umfla in pene doar cu nationalitatea pe care o avea, ridiculizandu-ne pe noi, ceilalti.Stiu, un francez mediocru, cu 8 clase pare intelectual doar datorita limbii pe care o vorbeste.Ati intalnit complexul asta?…Totusi,nu e valabil proverbul “Cine se aseamana se aduna”..Iuda avea prieteni ireprosabili !

A scris cu dragoste Tomata cu Scufita

A scris cu dragoste si cu indemnul de a o ajuta pe Leontina un om cu suflet mare  si cu inima cat cerul si mie imi place sa-i spun scufita cu inima buna.De fiecare cand am apelat pentru un articol nu a dat inapoi si pentru asta ii multumesc din suflet.

Nu știu ce cuvânt îmi poate caracteriza uneori imaginația, dar parcă n-aș spune despre mine că-s o persoană pesimistă. Pur și simplu am momente (destul de dese) când îmi imaginez tot felul de accidente. De la moartea tatălui meu și cu boala mamei mele, nici un minut din viitor nu mi se mai pare sigur, așa că orice bubă și orice durere îmi pare că îmi ascunde sfârșitul. Cred că paranoia ar fi un cuvânt bun. Pe de altă parte, raționamentul meu e următorul: dacă mă pregătesc sufletește pentru orice năpastă, nu mă mai poate lua prin surprindere și mă resemnez mai ușor. Dacă vi se pare că bat câmpii, că-s dusă cu pluta sau că îmi filează o lampă… hm… nu știți ce-i în capul meu.

Prin tot hățișul ăsta de gânduri și ipoteze, am trecut în revistă pierderea simțurilor sau a altor funcții de care se bucură corpul meu, persoană sănătoasă fiind.

M-am gândit cum ar fi dacă mi-aș pierde picioarele. Nu neapărat mot-a-mot, ci posibilitatea de a merge. Normal că aș considera-o o tragedie, că aș plânge până n-aș mai avea lacrimi, dar când m-aș resemna, cred că singurul lucru după care mi-ar părea tare, tare rău, ar fi acela că n-aș mai putea dansa. De călătorit se poate și-ntr-un scaun cu rotile, de plimbat sau de deplasat de una singură… n-ar fi chiar atât de greu. Însă dansul… ah, mi-ar lipsi enorm.

Dacă mi-aș pierde vocea, hehe… unii dintre colegii mei ar avea mai multă liniște. Cred că asta ar fi piederea pe care aș suporta-o cel mai bine. Evident, nu-i o bucurie să nu mai poți vorbi, dar mă exprim destul de bine în scris și metode de comunicare există destule. Și la mimă mă descurc lăudabil, așa că aș trece peste muțenie mai ușor decât peste invaliditate.

Cu adevărat tristă aș fi dacă mi-aș pierde auzul. Să fiu mereu înconjurată de liniște, nu-i cea mai mare dorință a mea. O pierdere mai mare decât auzul ar fi piederea muzicii și asta mă înspăimântă. Dar ce mă îngrozește de-a dreptul e faptul că nu mi-aș mai auzi iubitul vorbindu-mi, câinele lătrând sau prietenii râzând. Dar tot n-ar fi ceva peste care să nu pot trece…

Și-am ajuns la cel mai groaznic scenariu dintre toate: pierderea vederii. Pentru că vederea îmi e cel mai drag simț. Nu-mi pot închipui cum ar fi să trăiesc într-un întuneric continuu, să nu pot admira frumusețea unui om, să mă bucur de lumina dimineții, de arhitectura orașelor pe care încă nu le-am văzut, de peisajele care încă nu mi-au tăiat respirația, de culori, de efecte speciale, de ochii unui cățel sau de bucuria unui copil. Sper să nici nu aflu niciodată.

N-am scris acest post ca introducere la partea finală, pur și simplu s-a nimerit ca mama Leontinei să-mi lase aseară un comentariu prin care mă ruga să scriu despre fetița ei nevăzătoare, care își poate recăpăta vederea printr-o operație care costă cam mult. Intrați pe blogul ei, citiți-i povestea și decideți dacă merită să faceți o faptă bună. Dar înainte, puneți-vă în locul Leontinei sau al mamei ei.

Și totuși: care dintre simțurile voastre vă e cel mai drag?

La multi ani!

Invitatie la Ortodoxie a scris despre Leontina

Suntem în post şi ştim ce-nseamnă postul: nu doar să nu mâncăm de dulce, dar nici din carnea fraţilor noştri să nu ne înfruptăm, să postim, adică şi cu sufletul, fiind buni cu inima, iubitori de oameni, fiindcă, dacă pe omul pe care-l vedem nu-l iubim, nu-L putem iubi pe Dumnezeu, pe Care nu Îl vedem.

Iar dacă vrem ca postul nostru să fie deplin, nu doar a nu face răul să ne străduim, ci să căutăm să facem binele, după puteri. Nu cere Dumnezeu de la noi lucruri peste puterile noastre însă aşteaptă de la noi să fim deschişi la suferinţa aproapelui nostru şi să ajutăm fiecare după măsura darului pe care L-am primit de la El.

Pe Leontina poate că o cunoaşteţi, iar dacă nu, povestea ei o puteţi afla pe larg aici.

Fetiţa suferă de o boală de ochi, retinopatie de gradul V, (dezlipire de retină), cu care a fost diagnosticată în jurul vârstei de şase luni şi din pricina căreia copilăria ei e întunecată la propriu. În prezent, urmează cursurile unei şcoli de nevăzători din Buzău însă ce dar minunat ar fi pentru ea să poată fi vindecată de boala ei şi să poată vedea! Medicii sunt optimişti cu privire la reuşita unei operaţii (ea ar putea fi operată cu succes într-o clinică din America) însă costurile acesteia sunt peste puterile financiare ale părinţilor ei (mai mult de 30.000 de dolari).

Să ne străduim fiecare să ajutăm cum putem şi Bunul Dumnezeu nu va rămâne dator nimănui!

De pe blogul deschis de mama Leontinei, am luat următoarele date:

Titular cont :Calin Ion
Cont BCR Euro :
Ro13RNCB0134041511570004
Cont BCR RON :
Ro40RNCB0134041511570003

Domnul şi Maica Lui să vă răsplătească dragostea!

Concert de muzică Psaltică pentru Leontina

Asociația ""Salvează o inimă""și A.S.C.O.R Suceava au deosebita plăcere de a vă invita la concertul caritabil ""Lumină din lumină"" susținut de Grupul Psaltic ""Macarie Ieromonahul"" ,eveniment care va avea loc Duminică 2 Decembrie 2012 ora 16:00 la Biserica Sfântul Dumitru din Suceava -centru
Fondurile stranse vor fi donate micuței Leontina Nicoleta Călin ,banuși necesari pentru operația de retinopatie de prematuritate.

Scrisoare medicala

Pe data de 25.10.2012 am primit de la Clinica Eye Europe (http://www.europeeye.ro/) scrisoarea medicala cu recomandare pentru operatie de retinopatie de gradul V care se efectueaza cu succes in clinica Wiliam Beaumont din America.Multumim din suflet domnilor doctori pentru tot sprijinul acordat.

Adelin Petrișor sa alăturat campaniei cu un articol pe blogul său

Nicoleta este în clasa a doua la Școala de nevăzători din Buzău. S-a născut prematur și, la 6 luni, a fost diagnosticată cu dezlipire de retină. Părinții au strâns cu greu 6000 de euro, au operat-o în Belgia, însă fără rezultate. Se pare că Nicoleta ar putea să-și vadă părinții, prietenii, să vadă icoanele la care, din când în când, se roagă. Șansa ei o reprezintă o clinică din Detroit. Operațiile costă câteva zeci de mii de dolari. Povestea fetiței o găsiți aici. Tot pe blogul ei puteți găsi și conturile în care puteți dona. Sănătate și noroc, Nicoleta!
sursa:http://www.adelin-petrisor.ro/category/umanitare/