S-a mai înălţat cu un cap, s-a mai subţiat. A crescut, dar trăieşte în continuare în întuneric, ochii ei nu au văzut lumina niciodată şi poate nici în curând. Micuţa Leontina, Leo cum îi spune mama, a fost condamnată la beznă încă de la naştere.
Pe Leontina Nicoleta Călin, din comuna doljeană Orodel, am cunoscut-o cu un an în urmă, am scris despre drama ei, când familia a cerut sprijinul oamenilor din jur. Aveau atunci nevoie disperată de ajutor şi au în continuare pentru a o duce pe Leontina în SUA pentru o intervenţie chirurgicală, intervenţie care i-ar da şansa să întrezărească lumina soarelui, chipul mamei, pe care nu l-a văzut niciodată, să facă primii paşi fără să fie ţinută de mână. Era atunci a fetiţă zglobie, vorbăreaţă, curioasă, dornică să cunoască tot în jurul ei.
O întreb: „Ce ai mai făcut tu, Leontina ?“ şi ea începe să povestească cu vocea ei limpede, pipăind obiectele din jur pentru a înţelege şi simţi mai bine locul în care se află. „Păi am mers la şcoală. Am învăţat să citesc. Ştiu alfabetul Braille. Dar ştii, eu citesc altfel, cu mâinile. Ştiu să socotesc. Am şi o prietenă la şcoală, Cătălina. Vezi, şcoala mea este departe şi acolo stau fără mami şi îmi este dor de ea. Acum m-am întors în vacanţă. Vrei să-ţi spun o poezie? Uite: Numele meu este Nicoleta/Şi începe cu litera N/Stânga sus/dreapta sus/În Norvegia eu am fost...“, şi fetiţa nu s-ar mai opri, atât de mare este dorinţa ei de comunicare. O struneşte mama, strângând-o uşor de mână. După care o completează. „Am dus-o la o şcoală specială în Buzău. Ne-a fost greu şi ei, şi nouă. La început plângea pentru că îi era dor de acasă. Nu puteam să o las să piardă un an, pentru că este inteligentă şi are o mare dorinţă de cunoaştere. A luat chiar premiu. Mă doare sufletul când o văd aşa. Când mă uit la copiii de vârsta ei şi când mă gândesc ce copil minunat este, câte ar fi putut să facă, dacă vedea“, spune cu regret în voce Mariana Călin, mama Leontinei. Apoi o corectează: „Capul sus, spatele drept“, şi îi ridică bărbia cu mâna, căci privirea copilei este aţintită în pământ. Este atentă la orice zgomot, la vocile celor din jur ca şi cum ochii ei au crescut undeva, înăuntrul minţii copilei.
I’m so lonely broken angel
Îşi aminteşte perfect prima întâlnire, ca şi cum a fost ieri. Este amărâtă că mami şi tati nu au bani să o ducă mai repede la operaţie să vadă şi ea. Să se joace, să alerge, să meargă la şcoală aici, aproape de cei dragi. Încerc să-i îndepărtez gândurile triste. „Ei, şi cum este acum în vacanţă? Mai ai căţeluşul ăla neastâmpărat?“, o întreb. „Pe Rex. Păi da, şi-l mai am şi pe Adrian, dar ăsta este mai rău, latră şi nu vrea să împartă oasele cu Rex. Mai am şi răţuşte, nu îmi place de ele. Ştii ce îmi place să fac? Să cânt. Am pe un stik muzică şi ascult. E aşa prin radio, mi-a făcut unchiul. Îmi place să cânt: «I’m so lonely broken angel /I’m so lonely listen to my heart /On n’ lonley, broken angel /Come n’ save me before i fall apart...»“, cântecul curge. Nu a învăţat limba engleză, dar pronunţă aproape corect, pentru că a ascultat de nenumărate ori melodia, pentru că auzul ei a sorbit cu nesaţ fiecare cuvânt, fiecare sunet. Dumnezeu nu i-a dat lumina ochilor, dar i-a dăruit o voce frumoasă pe lângă multe alte calităţi. Şi mama confirmă acest lucru, pentru că „doamnele“ de la şcoală i-au cerut să o înscrie în cor şi să o dea la muzică. Dar asta la anul. Deocamdată, Leontina se mulţumeşte cu posturile muzicale de la radio şi TV. Sunt un refugiu pentru ea. În plus, este şi un bun povestitor, deapănă amintiri despre colegii de la şcoală, despre „doamne“. Brusc, îşi aminteşte că peste puţin timp este ziua ei, pe 5 august, şi şi-ar dori mult un telefon, pentru a vorbi cu mami când este la şcoală. Îi cere mamei ei telefonul, pipăie tastele şi spune ce rol are fiecare, tasta verde, tasta roşie... Mâinile sunt ochii ei.
O întreb: „Ce ai mai făcut tu, Leontina ?“ şi ea începe să povestească cu vocea ei limpede, pipăind obiectele din jur pentru a înţelege şi simţi mai bine locul în care se află. „Păi am mers la şcoală. Am învăţat să citesc. Ştiu alfabetul Braille. Dar ştii, eu citesc altfel, cu mâinile. Ştiu să socotesc. Am şi o prietenă la şcoală, Cătălina. Vezi, şcoala mea este departe şi acolo stau fără mami şi îmi este dor de ea. Acum m-am întors în vacanţă. Vrei să-ţi spun o poezie? Uite: Numele meu este Nicoleta/Şi începe cu litera N/Stânga sus/dreapta sus/În Norvegia eu am fost...“, şi fetiţa nu s-ar mai opri, atât de mare este dorinţa ei de comunicare. O struneşte mama, strângând-o uşor de mână. După care o completează. „Am dus-o la o şcoală specială în Buzău. Ne-a fost greu şi ei, şi nouă. La început plângea pentru că îi era dor de acasă. Nu puteam să o las să piardă un an, pentru că este inteligentă şi are o mare dorinţă de cunoaştere. A luat chiar premiu. Mă doare sufletul când o văd aşa. Când mă uit la copiii de vârsta ei şi când mă gândesc ce copil minunat este, câte ar fi putut să facă, dacă vedea“, spune cu regret în voce Mariana Călin, mama Leontinei. Apoi o corectează: „Capul sus, spatele drept“, şi îi ridică bărbia cu mâna, căci privirea copilei este aţintită în pământ. Este atentă la orice zgomot, la vocile celor din jur ca şi cum ochii ei au crescut undeva, înăuntrul minţii copilei.
I’m so lonely broken angel
Îşi aminteşte perfect prima întâlnire, ca şi cum a fost ieri. Este amărâtă că mami şi tati nu au bani să o ducă mai repede la operaţie să vadă şi ea. Să se joace, să alerge, să meargă la şcoală aici, aproape de cei dragi. Încerc să-i îndepărtez gândurile triste. „Ei, şi cum este acum în vacanţă? Mai ai căţeluşul ăla neastâmpărat?“, o întreb. „Pe Rex. Păi da, şi-l mai am şi pe Adrian, dar ăsta este mai rău, latră şi nu vrea să împartă oasele cu Rex. Mai am şi răţuşte, nu îmi place de ele. Ştii ce îmi place să fac? Să cânt. Am pe un stik muzică şi ascult. E aşa prin radio, mi-a făcut unchiul. Îmi place să cânt: «I’m so lonely broken angel /I’m so lonely listen to my heart /On n’ lonley, broken angel /Come n’ save me before i fall apart...»“, cântecul curge. Nu a învăţat limba engleză, dar pronunţă aproape corect, pentru că a ascultat de nenumărate ori melodia, pentru că auzul ei a sorbit cu nesaţ fiecare cuvânt, fiecare sunet. Dumnezeu nu i-a dat lumina ochilor, dar i-a dăruit o voce frumoasă pe lângă multe alte calităţi. Şi mama confirmă acest lucru, pentru că „doamnele“ de la şcoală i-au cerut să o înscrie în cor şi să o dea la muzică. Dar asta la anul. Deocamdată, Leontina se mulţumeşte cu posturile muzicale de la radio şi TV. Sunt un refugiu pentru ea. În plus, este şi un bun povestitor, deapănă amintiri despre colegii de la şcoală, despre „doamne“. Brusc, îşi aminteşte că peste puţin timp este ziua ei, pe 5 august, şi şi-ar dori mult un telefon, pentru a vorbi cu mami când este la şcoală. Îi cere mamei ei telefonul, pipăie tastele şi spune ce rol are fiecare, tasta verde, tasta roşie... Mâinile sunt ochii ei.
Operaţia, o rază... de speranţă
Leontina Nicoleta Călin nu a văzut niciodată, este aşa de când a venit pe lume. Fata s-a născut prematur şi a fost ţinută un timp îndelungat la incubator. Părinţii bănuiesc că de aici au început problemele copilei. De la naştere şi până în acest moment, când Leontina are şapte ani, părinţii au mers atât cât au putut cu ea pe la medici şi clinici.
În 2006, la vârsta de un an şi şapte luni, micuţa Leontina a avut şansa să ajungă în Belgia, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Din păcate, vederea nu şi-a căpătat-o, dar ceva, ceva întrezăreşte. Părinţii îşi doresc cu ardoare să ajungă cu Leontina în SUA. „Am mers în Italia, după ce au consultat-o aici nişte medici din America şi ne-au spus că are şanse că vadă, pentru că nervul optic este sănătos şi transmite imagini la creier. Dar trebuie să fie supusă unei intervenţii chirurgicale într-o clinică din Detroit, la Spitalul «William Beaumont». E tot ce putem spera, dar avem nevoie de 30.000 de dolari (21.000 de euro). Nu avem aceşti bani, lucrează doar tatăl Leontinei, eu sunt cu gospodăria şi fetiţa. Locuim şi la ţară, lipsiţi de multe mijloace de comunicare, ajungem mai greu la oraş, plătim maşină. E foarte greu...“, spune Mariana, frecându-şi mâinile, privind cu ochii înlăcrimaţi fetiţa care ascultă în tăcere. Îşi întinde mâinile către mamă, se apropie de ea şi îi şopteşte ceva la ureche.
Leontina Nicoleta Călin nu a văzut niciodată, este aşa de când a venit pe lume. Fata s-a născut prematur şi a fost ţinută un timp îndelungat la incubator. Părinţii bănuiesc că de aici au început problemele copilei. De la naştere şi până în acest moment, când Leontina are şapte ani, părinţii au mers atât cât au putut cu ea pe la medici şi clinici.
În 2006, la vârsta de un an şi şapte luni, micuţa Leontina a avut şansa să ajungă în Belgia, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Din păcate, vederea nu şi-a căpătat-o, dar ceva, ceva întrezăreşte. Părinţii îşi doresc cu ardoare să ajungă cu Leontina în SUA. „Am mers în Italia, după ce au consultat-o aici nişte medici din America şi ne-au spus că are şanse că vadă, pentru că nervul optic este sănătos şi transmite imagini la creier. Dar trebuie să fie supusă unei intervenţii chirurgicale într-o clinică din Detroit, la Spitalul «William Beaumont». E tot ce putem spera, dar avem nevoie de 30.000 de dolari (21.000 de euro). Nu avem aceşti bani, lucrează doar tatăl Leontinei, eu sunt cu gospodăria şi fetiţa. Locuim şi la ţară, lipsiţi de multe mijloace de comunicare, ajungem mai greu la oraş, plătim maşină. E foarte greu...“, spune Mariana, frecându-şi mâinile, privind cu ochii înlăcrimaţi fetiţa care ascultă în tăcere. Îşi întinde mâinile către mamă, se apropie de ea şi îi şopteşte ceva la ureche.
Ajutaţi-o pe Leontina să vadă
Dacă cineva vrea să o ajute pe micuţa Leontina, poate suna la numerele de telefon: 0769.244.865. Se pot face donaţii, oricât de mici, în conturile deschise la Banca Comercială Română pe numele Călin Ion:
RO13RNCB0134041511570004 - cont în valută
RO40RNCB0134041511570003 - cont în lei
articol scris de Gazeta de sud
Dacă cineva vrea să o ajute pe micuţa Leontina, poate suna la numerele de telefon: 0769.244.865. Se pot face donaţii, oricât de mici, în conturile deschise la Banca Comercială Română pe numele Călin Ion:
RO13RNCB0134041511570004 - cont în valută
RO40RNCB0134041511570003 - cont în lei
articol scris de Gazeta de sud
