Dupa sase luni de daruire si munca pentru copilasul nostru scump pot spune ca ne apropiem de final.Am inceput campania pentru Leontina cu o oarecare temere ca nu pot face nimic.Dar am luat-o pas cu pas am creat blogul fetitei,am comunicat foarte mult cu familia,am organizat un eveniment caritabil dar intr-un cuvant am facut tot ce am putut ca Leontina Nicoleta sa poate strange banuti necesari pentru a se putea opera.Dar efortul acesta nu a stat in puterea noastra si in credinta parintilor ca se poate .Ni sa alaturat pana in momentul de fata oameni cu suflet,oameni care au dat dovada de dragoste.Prin acest intermediu le multumesc tuturor pentru fiecare leu donat,pentru fiecare articol scris,pentru fiecare gand si rugaciune indreptata catre cer.Mai este un mic pas ca sa facem o minune sa donam din putinul nostru 2 Euro prin SMS la nr 848 prin intermediul Fundatiei mereu Aproape!
“In America, ochii mei pot fi salvati! Si viata mea ar fi altfel! Mult mai frumoasa!” (Nicoleta Calin, fetita nevazatoare, interviu – octombrie 2012)
Aproape ca mi-a sarit in brate, cand m-a simtit langa ea! De bucurie! Cunostea motivul pentru care ii trecusem pragul casei. O casa modesta, de la tara. Bunica cocea paine in cuptorul din curte, iar in casa era frig, pentru ca, toamna, focul se face seara. O camera micuta, luminata de doua geamuri, unul la nord, altul la est; langa perete trona o soba din lut, cu plita, cateva plusuri asezate pe raful unui dulap. Ca sa fie o amintire de neuitat pentru mine, spatiul camarutei multifunctionale era completat de gingasia impartasita in interiorul relatiei de cele doua suflete: mama si fiica.
Nico este asa, ca o lumina jucausa, itita din universul ei „intunecat”. Este un paradox al Creatiei. Dar care are toate ingredientele pentru o reteta de viata implinita: inocenta, iubire, buna crestere, putere de iertare si de acceptare, generozitate, compasiune, empatie adica, si cate or mai fi si nu le-am „vazut” inca. Bunatatea, puterea asta desavarsita a vietii pe care o imparte Nicoleta cu lumea o va proteja si o va ajuta sa creasca sufleteste si sa implineasca un destin cu totul si cu totul special. Asa a si intrat in viata. Cu o incercare „speciala”.
S-a grabit sa vina pe lume, iar oxigenul din incubator, asociat prematuritatii, i-a dezlipit retina, la ambii ochi. Lumina si culoarea au incetat sa mai existe pentru ea inainte sa dea, cu adevarat, binete vietii.
Parintii au fost coplesiti de vestea ca minunea din viata lor nu o sa le vada „niciodata” chipul cu ochii fizici. Un singur medic roman le-a dat o speranta: specialistii oftalmologi belgieni ar putea incerca, chirurgical, sa lipeasca retina.
Idee, teoretic, imposibil de pus in aplicare. 5000 de euro, cat costa operatia, era o suma de neconceput pentru posibilitatile financiare ale bietilor parinti. Dar Ingerii pazitori, stiuti si nestiuti, au darmat barierele neputintei si, la un an de la nastere, Nico a fost operata in clinica oftalmologica belgiana. Aparent cu succes.
- Medicii belgieni ne-au zis ca depinde de ea cum si daca se recupereaza vederea.
(…)
- A mers bine o perioada. Asa credeam si noi. Domnul doctor Balta ne urmarea copilul, la indicatia medicilor belgieni. Apoi, ne-a dat si vestea care ne-a terminat: retina nu i se prinsese in totalitate.
Anii au trecut. Cu tristete pentru parinti.
Ca orice parinte, nu te poti detasa de un scenariu dramatic privind destinul copilului tau, afectat considerabil de un handicap. Pui in balanta toate acele neajunsuri ale handicapului copilului tau: ca nu se descurca singur, ca nu va putea profesa ceea ce isi doreste, ca nu se va integra totalmente in societate s.a.m.d. Rar un copil va putea supracompensa suferinta, dat de neajunsul fizic, si va razbi pana sus, acolo unde acced doar cei inzestrati si liberi de „poverile” handicapului fizic. Ca sa accezi catre realizarea personala completa (personal, social, profesional), tu cel care nu ai tot ceea ce au semenii tai in mod natural, trebuie sa dai dovada de o vointa iesita din comun (o voi numi „determinare”), de o inteligenta sociala/emotionala peste medie si de o munca titanica cu tine si cu ceilalti.
Parintii Nicoletei sunt oameni simpli dar hotarati sa faca tot ceea ce este necesar pentru bucuria si implinirea copilului lor. Copil unic. Nu indraznesc sa mai aduca pe lume un alt copil – „daca nu rezolvam situatia lui Nico?”. Muncesc fizic pana la epuizare. Munca la tara solicita un efort sustinut, comparabil cu cel facut de un sportiv olimpic. Incercati doar sa strangeti fanul cosit intr-o capita si veti intelege despre ce vorbesc. Sau sa sapi un pamant nedestelenit ore bune, ca sa mai termini si parcela „asta ”. Pentru ca din ceea ce iti da pamantul, din aia traiesti.
Ei bine, parintii acestui copil minunat au hotarat ca, pentru binele fetitei lor, se vor desparti in fapt de ea. Un sacrificiu dur. Au trimis-o departe de casa (locuiesc intr-un sat de langa Craiova), la Buzau, sa invete la o scoala destinata copiilor cu dizabilitati. Dorul nu a fost mic la inceput si nu este mic nici acum, dupa doi ani. In absenta vederii, Nico trebuia sa invete sa „citeasca” prin metoda Braille, sa invete sa scrie, sa socoteasca, sa „vada” prin celelalte simturi, sa cunoasca despre tot ceea ce o inconjoara, fara sa foloseasca cel mai minunat simt pe care natura ni l-a daruit pe planeta asta luminoasa si colorata mirific!
Cand vorbeste despre dorul de fiica ei, care vine acasa doar in vacante, i se umple ochii de lacrimi, i se gatuie inima.
- Sunt zile cand intru in casa, ma asez pe pat si plang pana nu mai pot de dorul ei! E un chin sa fii departe de copilul tau!
Saptamana trecuta, parintii i-au facut o surpriza fetitei lor. Au mers in vizita, la ea, la scoala. Au sunat-o cand au intrat in localitate:
- Mami, dar tu chiar vorbesti adevarat? Veniti sa ma vedeti?
S-au despartit o ora mai tarziu, cu aceeasi ochi inotind in lacrimi.
Nico este un copil vesel, prietenos, centrat pe lectii si experiente de viata pozitive: prieteni buni, invatat foarte bine, ajutat de alti oameni, muncit cu sarguinta, fara sa astepte alte beneficii decat respectul pentru tot si pentru toate.
Parintii pun de cativa ani ban pe ban si au reusit sa stranga in contul copilului lor suma de 40.000 lei. Traiesc cu speranta ca vor ajunge la clinica din Detroit (stat Michigan, Royal Oak, Detroit – USA), sa-si opereze copilul la WILLIAM BEAUMONT HOSPITAL.
Costurile operatiilor efectuate la ambii ochi depasesc 30.000 de $, la care se adauga costuri legate de transport cu avionul, cazare (pentru 3-4 saptamani), alimente, medicamente, ochelari (speciali), adica, alti 4000-6000 de $.
Rezultatele, daca nervul optic nu este mort, vin in timp, dar sunt certe. Avem deja patru copii operati de medicii americani. Anemona si Sebi (ati citit povestea lor in urma cu doi ani), se descurca minunat in universul luminat si colorat. Alexis si Alexia (promovati in luna noiembrie 2012) fac progrese semnificative, in directia aceasta, dupa ce au trait experienta medicala americana.
Un alt copil are, acum, nevoie de sprijinul nostru. Un alt copil care… .
Dar, v-am rezervat cateva momente cu Nico.
- Nico, ai idee cum “arata” culorile?
- Nu. Nu vad culorile.
- Iti poti imagina cum arata culorile?
- Da. Alb, negru, portocaliu, maro.
- Si ce culoare ti-ar placea cel mai mult?
- Portocaliu.
- De ce?
- Pentru ca este frumoasa.
- Sa inteleg… culorile astea iti vorbesc, cumva?
- Culorile nu vorbesc!
- Ma intrebam cum reusesti sa stii despre ele ca sunt frumoase!
- Stiu. Ele sunt bagate in cutia unde se tin culorile de colorat.
- Inteleg. Pai, Nico, ce culoare crezi tu ca are cerul, daca nu ai aflat deja?
- Cerul are culoarea “negru”.
- Nu ti-a spus nimeni ce culoare are cerul?
- Nu.
- Si, ce ti-ai dori sa fii, sa faci cand vei fi mare?
- Mi-as dori sa ma fac doctorita.
- De ce?
- Sa consult copiii care sunt bolnavi si sa-i fac bine.
- Si cum inveti la scoala? Stii ca meseria de medic nu este usoara si presupune mult efort de memorare si invatare din partea ta.
- Am luat premiul 2.
- Ce iubesti tu cel mai mult?
- Am o prietena pe care o cheama Catalina.
- Ea vede?
- Nu, nu vede. Vede un pic, dar nu mult.
- Ti-ai dori sa vezi si tu?
- Daaa, mult! Mi-as dori mult sa vad!
- Adica, daca cineva te-ar pune in situatia sa alegi, ce ai alege dintre o masina frumoasa si scumpa si vederea?
- Vederea (s-a gandit un pic).
- De ce crezi tu ca e bine sa vada omul?
- Pentru ca… . Doamne-Doamne ne ajuta.
- Crezi ca se poate trai si fara vedere?
- Adica sa nu vedem?
- Da.
- Nu! Nu se poate trai fara vedere.
- De ce?
- Pentru ca, daca mergem grabiti, ne lovim si cadem.
- Nico, cum e viata fara vedere (mamica ei incepe sa planga)?
- Viata fara vedere e, e, e… .
- … .
- E, e rau daca nu, nu vedem!
- Cum e pentru tine viata fara vedere?
- E mai rea, asa, nu e bine!
- Ai plans vreodata pentru ca tu nu vezi?
- (se gandeste un pic si tine capul plecat) Nu. Nu am plans.
- Cum arata chipul mamei tale?
- E frumoasa!
- De unde stii?
- Stiu.
- Dar, stii ce culoare au ochii mamei tale?
- Albastri!
- Ti-a spus cineva?
- Nu, nu mi-a spus. Stiu. Am simtit.
- Ce ti-ar placea sa faci cand vii acasa?
- Vreau sa ma joc cu copiii! Imi doresc foarte mult sa ma joc cu alti copii, dar copiii nu se joaca cu mine.
- De ce nu se joaca cu tine?
- Pentru ca…, pentru ca unii mai rai nu vor sa se joace cu mine! Le spun sa se joace si cu mine dar ei nu vor!
- Si plangi?
- Nu plang. Nu ma supar! Daca ei nu vor… . Eu nu oblig alti copii sa se joace cu mine.
- Si ce faci singura toata ziua?
- Cand mami are treaba, ma duc in casa cealalta, la mamaie si ma descurc. Stiu sa merg singura la mamaie (doua camarute mici, despartite de un gang de corpul de cladire principal, in linie dreapta).
- Si cum te joci singura?
- Frumos.
- Si cum faci?
- De-a ce ma joc? Imi imaginez, mai tip pe afara!
- Mi-ai vorbit despre Doamne-Doamne? Ce este El pentru tine?
- Eu cred ca Doamne-Doamne e bun cu noi.
- Stii, iti imaginezi cum arata?
- Nu l-am vazut acolo sus, dar il simt pe cruce (isi atinge discret cruciulita de la gat; isi imbratiseaza mama si o pupa).
- Ce ti-ai mai dori, in afara de vedere?
- I-am spus mamei ca vreau un frate si mi-a spus ca barza nu vine.
- Mai spune-i mamei tale si o sa auda si barza.
- Si, altceva, ce-ti doresti?
- Imi doresc foarte mult sa ajung in America, pentru operatie!
- … .
- In America, ochii mei pot fi salvati!
- … .
- Si viata mea ar fi altfel! Mai frumoasa!
(…)
- Mami, tu ce-ti doresti?
- In Dumnezeu avem cea mai mare speranta! Pentru ca El ne-a dat puterea sa luptam si sa fim alaturi de fetita noastra, din toate puterile noastre! Nu stiu de ce tragem atata suferinta! Poate ca Dumnezeu a vrut! Ne-a dat-o sa luptam pentru ea! Poate ca, dupa operatie, isi va recapata vederea si poate ca o sa devina ceea ce isi doreste ea! Ne-am dorit acest copil din tot sufletul! Suntem terminati de tristete!
SALVAM UN COPIL. ATAT.
Toata pretuirea si recunostinta noastra:
- Voua, romanilor de pretutindeni! Voua OAMENILOR cu un suflet cat CERUL!
- Mircea Badea (ANTENA3), Ingerul Alexiei in campania VREAU SA AJUT si ai multor alti copii din campania aceasta.
2 euro, 10 lei. Sms simplu, fara text.
Sa nu oferiti cei doi euro altfel decat cu speranta si cu bucurie! Cu compasiune, adica cu iubire!
Dana Dumitra Dumitrache
danad@antenagroup.ro
Telefon: 021 20 30 246
Nicoleta va este recunoscatoare pentru cei 2 Euro donati prin sms trimis la 848 (numar gratuit) in retelele VODAFONE, ORANGE SI COSMOTE (le multumim ca sunt alalturi de noi in Campania aceasta),
De asemenea, puteti dona (Nicoleta va multumeste si pentru acest gest minunat) prin Romtelecom, formand :
0 900 900 301- 10 euro/apel
0 900 900 303 – 3 euro/apel
0 900 900 305 – 5 euro/apel
*Nu se percepe TVA.
Prin PayPal (pentru romanii din strainatate). Mentionati numele copilului.
Sau direct, in contul Fundatiei Mereu Aproape, cu mentiunea “pentru Calin Nicoleta Leontina”
CIF 18212553:
în lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500,
în Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500
deschise la BRD GSG SMCC, cod SWIFT BRDEROBU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu